
Dacă ai ajuns aici probabil că ești o persoană ce dorește mai mult de la viață ori dacă ai intrat din curiozitate te rog să ai puțină răbdare să citești câteva rânduri întrucât s-ar putea să merite!
Numele meu este Iulian Tudora și povestea mea începe prin 2008, în vremea studenției când într-o vară m-am decis că decât să stau pe banii părinților să îmi caut un job sezonier.
Mă așteptam să fie extrem de simplu, depun câteva CV-uri, și în câteva zile începe distracția la job. Tare dezamăgit am fost văzând că nu mă sună nimeni, așa că am aplicat la mai multe anunțuri inclusiv de colaborări.
Astfel am fost contactat de către un Manager de la o companie de asigurări în sistem multi-level marketing și dacă tot nu am găsit altceva, am acceptat imediat propunerea, pe principiu că nu aveam nimic de pierdut.
Stau acum și mă gândesc că de fapt, a fost cea mai bună decizie pe care am putut să o iau. Atunci am realizat ce șansă unică poate reprezenta multi-level marketing pentru un om de rând ca mine.
Banii câștigați nu au fost foarte mulți însă cel mai mare câștig a fost pregătirea ce mi s-a oferit pe gratis de către oameni cu o foarte mare experiență.
Ca să nu lungesc foarte tare povestea, de-a lungul timpului am colaborat cu mai multe companii, cu produse diferite, planuri de marketing diferite.
Am învățat cât am putut de mult de la mentorii mei și în unele companii am avut rezultate remarcabile.
Însă, abia acum câțiva ani am ajuns să gust cu adevărat din succesul multi-level marketingului, întrucât ”s-au aliniat planetele” și am găsit toate ingredientele potrivite într-o singură companie.
O astfel de companie apare cel puțin la fel de rar precum eclipsa de soare.
Au fost momente în care mi-a venit să renunț definitiv la visul meu de a reuși să construiesc ceva măreț în network marketing. Aveam convingerea că nu sunt suficient de bun ca să evoluez așa cum îmi doream.
În încheiere vreau să vă încurajez să îndrăzniți a vă oferi oricâte șanse spre a vă îndeplini visul și nu fiți foarte duri cu voi.